Ce posturi TV sunt pe telecomanda lui Victor Ponta și breaking news-urile false

Echipa de manipulare de la Guvern funcționează ca o mașină de scris care imprimă mesajele lui Ponta direct pe creierul alegătorului pesedist. Palatul Victoria este centrul de comandă, partidul a trecut în plan secund. Școala lui Adrian Năstase a rămas și funcționează la Palatul Victoria. Nu a dispărut, s-a perfecționat.

Au apărut între timp, în plină „dictatură a regimului Băsescu”, Antena 3 și RTV-ul lui Sebastian Ghiță care sunt folosite intens pentru a se propaga mesajul de la centru. O realitate paralelă ni se prezintă zilnic, se construiește cu migală, dar constant. Și să știți că are succes. O regăsim în vorbele simple ale alegătorului pesedist, care își însușește deplin ce „a auzit la televizor”. Am trăit-o direct la Craiova, București și Alba Iulia, cu ocazia marilor reuniuni organizate de PSD, dialogând direct cu alegătorii. Majoritatea vorbesc exact ca la televizor, prea puțini reușesc să iasă din predică.

Forța televiziunii, a imaginilor, este uriașă. Românul care se informează de la „televizor” nu are curiozitatea de a verifica ce i se livrează. Când îl întrebi despre o temă, remarci cu ușurință cum a fost injectat deja cu răspunsul prefabricat de consultanții de imagine. E drept, sunt și mulți români care au renunțat la orice formă de informare, preferă să ignore contactul cu politicul. Iar aici, câștigă cine deține supremația asupra mass-media. Puțini aleg să compare, să privească cu ochi critic ceea ce primesc gratis, dar nu dezinteresat. Nu este show gratuit, este show electoral.

Dispărând critica, din dicționarul premierului au dispărut două cuvinte simple: „am greșit”. Gafează nepermis când compară ultimii zece ani cu regimul nazist, poporul pesedist îl apără și sare și el să spună că Băsescu este mai rău decât Hitler. Nu există limită. Îl critică ambasadele, comunitatea evreiască, Ponta trece mai departe. A învățat de la Traian Băsescu faptul că niciodată nu trebuie să pari slab, să dai impresia că poți greși. Sunt prea puțini în jurul său care au curajul să-i spună când greșește, când depășește orice limită. Pare că orice spune poate fi acoperit de mașinăria de propagandă.

Ponta visează să dețină cea mai puternică armă: o mega-telecomandă prin care să controleze totul. Obsesia pentru control a avut-o și Adrian Năstase. La fel și actualul premier a investit cel mai mult în echipa de comunicare, trăiește politic din modul în care își diseminează mesajele.

Am văzut ură la mitingul Antenelor din jurul Palatului Cotroceni. Multă ură și îndreptată nu numai împotriva lui Traian Băsescu, ci și împotriva celor care nu-l susțin pe Victor Ponta. Gândirea e simplă: dacă nu ești cu noi, ești adversarul nostru. Nu există cale de mijloc. Ori cu unii, ori cu alții. Dihotomia societății este principalul mesaj al campaniei prezidențiale, deși candidatul se declară unionist. Băsist vs antibăsist este ringul spre care ești împins.

La zece ani după Adrian Năstase, nu te gândeai că îl vom auzi pe directorul TVR care acuză public „presiuni enorme din partea cercurilor foarte înalte de la PSD”, că vom vedea cum dispar emisiuni din grila televiziunii publice, doar pentru că nu sunt pe placul puterii. Este cea de-a doua amenințare dezvăluită în public de Stelian Tănase. Știa unde a ajuns când a fost numit politic la TVR, dar acum trebuie să spună clar ce pesedist de frunte, din ce Cabinet s-a sunat pentru a se interveni la postul public de televiziune.

Ponta dă impresia că a uitat să fie tolerant. Că și-a uitat discursul din perioada opoziției. În schimb, ne servește zilnic breaking-news-uri false despre creștere pensiilor, despre creșterea salariilor, despre creșterea alocațiilor pentru copii. Despre orice. Și asta doar pentru că pe telecomanda sa are multe butoane. Poate ajunge să le aibă pe toate.

Câți vor rezista să nu răspundă acestor comenzi, acestei uriașe telecomenzi? Poate unii se vor revolta și vor spune că nimeni și nimic nu îi controlează. Ieșiți din casă și vorbiți cu oamenii din jurul vostru, vedeți ce și cum gândesc. Câți vorbesc cu cuvintele lor și câți sunt doar ca niște bureți care au absorbit ce li s-a dat.

Aici suntem. Unde vrem să ajungem?